Revolutia adevarului este inca departe

      Am citit cartea “In sfirsit adevarul” de Alex Mihai Stoenescu, o carte care contine o serie de interviuri realizate cu generalul Victor Atanasie Stanculescu.
      Am ramas cu un gust amar, pentru ca aceasta carte a fost foarte laudata in ultima vreme – afirmindu-se ca istoricul A.M.S. l-a facut, in sfirsit, pe general sa spuna adevarul.
      In realitate, cartea arata incercarile si insistenta lui A.M.S. de a-l face pe general sa recunoasca fapte care A.M.S. presupune ca au avut loc:
      - rasturnarea lui Ceausescu a fost pusa la cale de cercuri din exterior ; din carte rezulta ipoteza implicarii sovieticilor dar si – intr-o masura mai mica – a serviciilor maghiare, britanice, franceze si americane;
      - generalul Stanculescu aflase chiar de la serviciile secrete britanice si maghiare despre apropiata rasturnare a lui Ceausescu si, ca urmare, a incercat sa faureasca un plan pe baza caruia sa implice si dumnealui in evenimente;
      - generalul Stanculescu a anticipat ca va urma un conflict militar intre armata si fortele securitatii, principala sursa de informatii fiind tot serviciile straine.
      La final, iti dai seama ca Stanculescu nu face nicaieri aceste afirmatii :
      - avea cunostinta de activitatea unor servicii straine in Romania si despre intensificarea activitatii acestora in perioada respectiva. Tot el insa contracareaza ipoteza lui A.M.S. spunind ca se astepta ca schimbarea lui Ceausescu sa se petreaca in timpul Congresului al XIV-lea al PCR, printr-o initiativa din interiorul partidului, aratindu-se chiar mirat ca aceasta nu s-a petrecut.
      - recunoaste ca a avut niste discutii generale cu unele cercuri britanice si maghiare si cu diplomati francezi si americani – dar spune ca discutiile au avut ca obiect probleme politice generale.
      - afirma ca si-a dat seama ca va urma un conflict intre armata si securitate (si si-a scos fiica si ginerele din structurile securitatii, cu ceva timp inainte) dar s-a bazat in mod exclusiv pe surse interne (din armata si securitate) si a crezut ca securitatea o sa piarda batalia. Nu foloseste sintagma « conflict armat » ci ea ii este sugerata in mod insistent de A.M.S.
      Din carte rezulta, insa, doua lucruri :
      1) generalul Stanculescu a avut un rol hotaritor in rasturnarea lui Ceausescu prin aceea ca, trimitind trupele inapoi in cazarma (ceea ce si generalul Vlad facuse deja) a limitat proportiile dezastrului / mascaradei si a dat semnalul ca Ceausescu nu mai are sprijinul armatei ;
      2) unul din cele mai importante lucruri care trebuie lamurite este modul in care Iliescu a ajuns la putere. Generalul spune ca, dupa ce l-a « inlaturat » pe Ceausescu a trebuit sa aleaga un succesor si ca acesta a fost Ion Iliescu. Alegerea lui s-a bazat, insa, pe 4 intilniri anterioare cu Iliescu (toate avind loc in public) – ultima dintre ele avind loc la un spectacol de teatru, in timpul caruia abia s-au salutat […] si pe ceea ce i-a comunicat prin telefon Sergiu Nicolaescu : « Iliescu este succesorul » !
      Se pare ca avem mult de asteptat ca sa scapam de inflatia de istorioare hilare despre evenimentele din 1989 si sa aflam adevarul despre ce s-a intimplat. Probabil ca este un adevar dureros, care va scoate la iveala cit de slabi sintem ca popor si cit de putin facem sa crestem. Vrem insa sa cunoastem acest adevar pentru ca ar putea fi un nou inceput.